E 10 noiembrie 2025, o zi cețoasă și neguroasă. Pășesc întâia oară în sanctuarul ortodoxiei valahe. M-am hotărât să-i calc pragul nitam-nisam, în timp ce ieșisem la plimbare aiurea, fără vreo țintă anume. Apa de la ultimele ploi băltește pe cimentul curții imense, îngrădită deloc inspirat. Ghivece cu crizanteme colorează tomnatic, în tonuri vii, spațiul ce-și așteaptă isprăvirea. Pe ușa deschisă larg se strecoară femei, bărbați și copii, își fac semnul crucii și se holbează de jur-împrejur. Ca și mine, de altfel. Mă uit și mă tot uit, nu mă pot sătura de privit mozaicurile inspirate atât din arta bizantină, cât și din cea românească medievală. Dintr-un pliant înmânat de un binevoitor aflu că desenele respective „zugrăvesc scene din Vechiul şi Noul Testament, evenimente din viața Mântuitorului, ale Sfintei Fecioare Maria, ale Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, şi icoane ale sfinţilor îngeri, proroci şi drepţi ai Vechiului Testament, apostoli, ierarhi, martiri şi mărturisitori din toate epocile istoriei Bisericii. Programul iconografic a rezultat în urma unei laborioase documentări, urmărindu-se a se reda râvna duhovnicească a celor ce şi-au sfinţit viaţa închinând-o lui Dumnezeu şi semenilor.
Alături de sfinți ai Bisericii universale – cinstiţi în Bisericile de limbă greacă, siriană şi slavă –, sunt reprezentaţi şi Părinţi latini ai Bisericii nedespărţite, subliniindu-se caracterul latin al Ortodoxiei româneşti, o punte între Orientul şi Occidentul creştin. De asemenea, pe pereţii catedralei sunt reprezentaţi stâlpii Ortodoxiei româneşti din toate epocile; nu în ultimul rând, anumite spaţii din interiorul catedralei sunt dedicate zugrăvirii sfinţilor mărturisitori din temniţele comuniste.
Realizarea picturii în tehnica mozaicului a fost încredinţată unei echipe numeroase, coordonate de pictorul Daniel Codrescu; icoanele au fost minuţios realizate, cu foarte multă concentrare asupra detaliilor, din dorinţa de a realiza o lucrare care să dăinuie în timp şi să fie o jertfă de credinţă adusă sfinţilor iconizaţi. Datorită materialităţii sale specifice, mozaicul imprimă imaginii un caracter extrem de dinamic, care modifică percepţia senzorială a privitorului în funcţie de momentul zilei sau de modul în care circulă lumina, și creează o stare de însuflețire care atrage privirea de la un chip sfânt la altul (prin efectul specific de girotondo), ceea ce amplifică atmosfera mistică din interiorul catedralei.
Realizarea unui metru pătrat de mozaic presupune îmbinarea a aproximativ 10 000 pietricele, aplicate cu un adeziv special pe bază de ciment. După ce sunt create piatră cu piatră în atelier, dintr-o selecţie aleasă de pietre de peste 2 500 de culori, icoanele iau forma completă în momentul în care sunt aplicate pe pereţii catedralei, unde mai intervin mici retuşuri în zonele de îmbinare ale părţilor componente. Materialele folosite în realizarea icoanelor din Catedrala Naţională sunt achiziţionate din Veneţia şi Carrara, de la unul dintre cei mai prestigioși furnizori de piatră şi mozaic din lume, Orsoni.
Iconostasul – având o suprafață de 406,98 m2, cu o lungime de 23,8 metri și o înălțime de 17,1 metri, cuprinde 45 de icoane, dispuse în patru registre.
Icoana Maicii Domnului Platytera, din absida altarului, cu o înălţime de 16 metri, este cea mai mare reprezentare a Maicii Domnului în mozaic din România şi una dintre cele mai mari din lumea ortodoxă.
Icoana Pantocrator din turla principală a catedralei măsoară 12 metri în diametru; chipul Mântuitorului are dimensiunea de 4,5 metri și a fost lucrat de Alina Codrescu, folosindu-se 2 400 kg de piese.
Pictura bisericească în mozaic este cea mai expresivă şi mai valoroasă formă sub care se putea executa înveşmântarea interioară a Catedralei Naţionale”.
Termin de lecturat foaia tipărită și-mi înalț ochii spre turlă și spre vitralii… Doamne, e atâta lumină, atâta căldură revărsată de acolo încât simt cum înfloresc pe dinăuntru. O atmosferă solară, spre deosebire de cea respirată în majoritatea bisericilor de la noi, una întunecată, sumbră de-a dreptul. Întârzii îndelung pe un scaun și un sentiment ciudat mă ia în stăpânire: parcă aș fi și n-aș fi în România… Chiar că aș putea fi oriunde în lumea asta creștină necuprinsă, iar senzația ce mă încearcă îmi dă o stare de liniște binefăcătoare arar trăită. După ce m-am recules îndeajuns, m-am închinat și m-am întors în mulțimea stradală mai împăcat cu mine însumi și cu ceilalți… Și-i ridic un gând de cinstire Sfântului Andrei, ocrotitorul României, „fiul al Galileei și frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat, iar de la mormântul tău din Patras chemi popoarele la Dumnezeu și atunci ne-ai umplut de bucurie că în România iarăși ai venit, unde pe Hristos Domnul l-ai propovăduit”.
Dumnezeu să ne ferească de rele!