• avocat
  • scriitor
  • publicist

Dacă prietenie nu e, nimic nu e !

          La Lunca Câlnicului, lângă Prejmer, s-au strâns vreo șapte sute de iubitori de fotbal, toți dornici să ridice la sfârșit râvnita cupă. Competiția se numește, nici mai mult, nici mai puțin, „Bachus old boys” și ceva mai nimerit  zău că nu se putea găsi ! Au venit  echipe din toate colțurile țării, inclusiv  FC Prietenia Baia Mare. Fug cu alți prieteni  să-i revedem pe moroșenii noștri  dragi și să-l pomenim  pe Octavian Cioltea, stins mai an. Reîntâlnirea e aproape ca-ntotdeauna – electrizantă, veselă, cu țipurituri și  glume. Aproape doar, fiindcă lipsește  omul care ne-a adunat laolaltă, în memoria căruia păstrăm un moment de reculegere.

Între atâtea meciuri găsim și  răgazul unei evadări pe  valea ce duce spre vârful Ciucaș. Liliacul e-n floare, miroase a primăvară nedezvirginată aici, la câțiva pași de Întorsura Buzăului. Crestele masivului sunt albe încă, deși jos, în poienițe,  au înnebunit toate fecioarele clorofilice.

Seara, la „Perla Ciucașului” din Tărlungeni, ciocnim  un ștampel  cu horincă și povestim câte-n lună și-n stele. Doamne, ce lumină curge din cer și ce tineri ne simțim la granița dintre anotimpuri !  Da, căci dacă prietenie nu e, nimic nu e !

 

 

 

 

 

 

 

 

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

30 aprilie, 2025

La Lunca Câlnicului, lângă Prejmer, s-au strâns vreo șapte sute de iubitori de fotbal, toți dor

26 aprilie, 2025

La Lunca Câlnicului, lângă Prejmer, s-au strâns vreo șapte sute de iubitori de fotbal, toți dor

24 aprilie, 2025

La Lunca Câlnicului, lângă Prejmer, s-au strâns vreo șapte sute de iubitori de fotbal, toți dor

Articole similare

Întâlnirea ratată cu ma'-marea și tata-mare
VIZUALIZARI
A doua zi de Paște, la Islaz
VIZUALIZARI
Astenie  de primăvară
VIZUALIZARI
Dragostea, în fel și chip!
VIZUALIZARI
Nepot și bunic la ieșirea din labirint
VIZUALIZARI
Seceda
VIZUALIZARI
Seceda
VIZUALIZARI
Resciesa
VIZUALIZARI
Ortisei
VIZUALIZARI
Iarna, în Tirolul de Sud
VIZUALIZARI