Anotimpurile mele, toate, au început la Islaz. Au început doar, pentru că de sfârșit s-au sfârșit mereu în altă parte. Ca și acum, când toamna se arată în Gerai de dincolo de Calnovăț, insulița aceea sălbatică și misterioasă în care se adăpostesc, pe rând, primăvara, vara, toamna, iarna… Visurile. Mă uit într-acolo și deslușesc siluetele armăsarilor slobozi de lumină… și cuiburile de întuneric… Cum de s-a mai petrecut și vara asta ?
