Soră a cumplitelor Stheno și Euryale, fiica perechii Phorkys și Keto, Medusa s-a refugiat la Islaz, într-un fel de Grădină a Hesperidelor. Cei trei monștri femeiești aveau capetele pline de șerpi și priviri care împietreau orice ființă, ce mai, niște arătări de groază. Gorgonele, cică, „erau înzestrate cu brațe de bronz și aripi de aur, gheare de aramă și colți de mistreți”[1], să te spăimânți, nu alta ! Avertizat de povestitorii antici, mă dau într-o parte și, folosindu-mă de aparatul de fotografiat, o imortalizez pe Medusa. Dacă aș fi fost Perseus, i-aș fi retezat capul, însă cui i-ar mai folosi o crimă în plus, de vreme ce Athena și-a pierdut de mult scutul…
–––––––––––
[1] Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală (Ed. Științifică și Enciclopedică, 1989)
