• avocat
  • scriitor
  • publicist

Pentru un popor sănătos !

     România a părăsit  previzibil și rușinos turneul final al Cupei Europei la fotbal. În curând va începe Olimpiada, mai sunt câteva săptămâni. Speranțele unor medalii sunt anemice, sportul românesc este în comă. Ca și țara, ca și oamenii de aici. Unde sunt sportivii de altădată ? se întreabă toți cu firească nostalgie. Cum unde ?, în România  aia din amintiri,  pe care ne-am  grăbit s-o distrugem cu atâta râvnă. Până  când Educația fizică nu va fi reabilitată  în școli,  iar copiii nu vor fi dezvățați să se ascundă în spatele scutirilor medicale, vom rămâne codașii Europei și la  mișcare. Să lăsăm manelele, discotecile și tabletele, maidanul virtual, și să ne întoarcem la campionatele școlare, municipale, județene și republicane, la  vechea „Daciada”, primenită și redefinită potrivit sloganurilor actuale !

    Nu demult, ministrul Educației din Elveția îi spunea omologului său român că, la ei, orele de Educație fizică reprezintă  o treime din programa școlară. O treime ?,  s-a mirat musafirul. „Da, fiindcă, înainte de a avea un popor de  genii, avem nevoie de un popor  sănătos. Or, dacă avem un popor  sănătos, geniile vin de la sine !”, așa i-a răspuns demnitarul din Țara Cantoanelor.

     Guvernanții de la noi, se pare, nu mai vor să aibă nici măcar popor, altceva ce să înțelegem din politicile  falimentare derulate în anii din urmă în învățământul  neaoș ?

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

1 ianuarie, 2026

România a părăsit previzibil și rușinos turneul final al Cupei Europei la fotbal. În curând va începe

29 decembrie, 2025

România a părăsit previzibil și rușinos turneul final al Cupei Europei la fotbal. În curând va începe

25 decembrie, 2025

România a părăsit previzibil și rușinos turneul final al Cupei Europei la fotbal. În curând va începe

Articole similare

La început de an
VIZUALIZARI
Gânduri de tată și bunic
VIZUALIZARI
Îngerul și istoria  omului
VIZUALIZARI
La mare, în decembrie
VIZUALIZARI
Prin București
VIZUALIZARI
O revedere peste decenii
VIZUALIZARI
Demult, în „Catanga”
VIZUALIZARI
În catedrală
VIZUALIZARI
De peste drum de Catedrală
VIZUALIZARI
La  Bughea de Jos, alaltăieri...
VIZUALIZARI