• avocat
  • scriitor
  • publicist

S-au întors berzele !

„Uite prima barză din anul acesta, uite cum zboară!” strigam exaltat  în vis. Când m-am trezit, afară ploua tomnatic, ce dacă era martie! Mânat de Onir, am fugit  degrabă la Islaz, nu se cădea să nesocotesc mesajul musafirului noctambulic! Am regăsit satul meu mitic înflorit, până și oamenilor le îmbobociseră privirile, iar carnea le înmugurise ! Habar n-aveam că  natura îmi va oferi  curând un dar nesperat, tocmai acum, la vârsta așezării în renunțări fel de fel!  Soarele a rupt perdeaua de nori și s-a proclamat stăpân absolut al micului univers teleormănean. Chiar și albinele s-au sculat  din amorțeală și s-au pornit să pețească floare cu floare, una nu le-a scăpat! Primăvara își potrivea cămașa de borangic  și-și lega coadele înverzite,  Doamne,  parcă niciodată n-a fost într-atât   de frumoasă! La amurg, s-a auzit un fâlfâit  gros, îndesat. Venea dinspre mări și țări, din depărtări necălcate și nevăzute. Am ridicat ochii lacomi  și m-am înmuiat, sosiseră!! Cerul s-a împestrițat  dintr-odată și vreo cincizeci de berze au năvălit  peste noi. Grăbite tare, nici măcar nu ne-au salutat. S-au oprit aproape, în zăvoaiele de pe Dunăre, și geaba le-am chemat, și  geaba le-am implorat să coboare nițel ca să le poftesc la un ospăț  pe cinste și să le spun cât  de fericit sunt de  întoarcerea lor… Mă pregătisem cu de toate, ca o gazdă primitoare, însă, probabil, că împiciorogatele zburătoare voiau să se întindă oleacă în  cuiburile părăsite ritualic de cu vară, după istovitorul  drum. Ori li se închidea culoarul de aterizare?

Deși nu se  întunecase de-a  binelea,  am și adormit, cu sufletul mai plin ca nicicând, mă mărturisesc Născătoarei ! Și iarăși  am visat… Se făcea că îmi crescuseră aripi și un cioc lung și  zburam de colo-colo,  neastâmpărat  ca un viezure.  De sus, din înalturile senine, lumea mi se părea un fel de rai, oameni și animale trăind laolaltă într-o armonie de poveste. Edenică!  M-am hotărât pe loc să rămân de-a pururea în vraja aceea inefabilă, sătul de realitatea amputată de nesăbuința noastră autodistructivă…

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

5 decembrie, 2024

„Uite prima barză din anul acesta, uite cum zboară!” strigam exaltat în vis. Când m-am trezit, afară ploua to

3 decembrie, 2024

„Uite prima barză din anul acesta, uite cum zboară!” strigam exaltat în vis. Când m-am trezit, afară ploua to

2 decembrie, 2024

„Uite prima barză din anul acesta, uite cum zboară!” strigam exaltat în vis. Când m-am trezit, afară ploua to

Articole similare

Valentina
VIZUALIZARI
Părelnice crâmpeie islăzene...
VIZUALIZARI
Sfârșit de toamnă la Islaz
VIZUALIZARI
Adio, Marius Bațu !
VIZUALIZARI
Îngândurări de toamnă
VIZUALIZARI
Minunata lume veche a Mărginimii Sibiului și noi
VIZUALIZARI
Captiv în lumea cărților...
VIZUALIZARI
Călător prin țara mea (ultima parte)
VIZUALIZARI
Călător prin țara mea (1)
VIZUALIZARI