• avocat
  • scriitor
  • publicist

Sordidul lumii

     Un copil va fi încredințat spre creștere și educare unui cuplu  de homosexuali. Asta se petrece în Anglia, acolo unde primar  al Londrei a fost ales un pakistanez. Teodor Baconschi a avut dreptate când a spus ce a spus despre întâmplarea aceea rău prevestitoare, însă admiratorul de altădată al Elenei Udrea a plătit din motive de ipocrizie diplomatică. Culmea, când a rostit și el ceva mai de Doamne ajută, și-a pierdut postul și rangul ! Deh, avatarurile corectitudinii politice… Monstrul capitalismului corporatist își devorează  fără milă fiii, indiferent de meritele anterioare ale proscrișilor. Crima de lezcorporatism este imprescriptibilă  și neiertătoare.

    Dar să mă întorc la scandaloasa istorioară, cu puiul acela de român care va fi plasat  unor inși cu altă orientare sexuală (asta așa, ca să respect limbajul  cretin al bunelor maniere contemporane). Ce se va alege de micuț este lesne de priceput, dar pe cine interesează viitorul unei lumi  împinsă pe buza prăpastiei ? Să ne rugăm, așadar, pentru soarta sărmanului prichindel, și să-i cerem iertare, s-a născut prea târziu,  tocmai când omenirea a luat-o razna și-și face harakiri.

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

1 octombrie, 2026

Un copil va fi încredințat spre creștere și educare unui cuplu de homosexuali. Asta se petrece în Anglia,

30 septembrie, 2026

Un copil va fi încredințat spre creștere și educare unui cuplu de homosexuali. Asta se petrece în Anglia,

26 septembrie, 2026

Un copil va fi încredințat spre creștere și educare unui cuplu de homosexuali. Asta se petrece în Anglia,

Articole similare

 Cerul Islazului, toamna
VIZUALIZARI
Bughea de Jos, la început de toamnă
VIZUALIZARI
Un interviu de primăvară
VIZUALIZARI
Vourvourou, într-un târziu... (2)
VIZUALIZARI
Vourvourou, într-un târziu... (1)
VIZUALIZARI
„Catanga”, după câteva decenii
VIZUALIZARI
Francisc din… Dealul Arsenalului
VIZUALIZARI
Fulgurații văratice
VIZUALIZARI
Cernavodă, a doua copilărie (2)
VIZUALIZARI